Ce este depresia şi cum pot să îmi dau seama dacă sufăr de depresie?

Fiecare dintre noi se confruntă la un moment dat cu probleme dificile, cu situaţii de pierdere, de dezamăgire, de eşec. Apărută ca răspuns la aceste probleme, depresia poate fi o emoţie umană normală sau o modalitate de adaptare la situaţii şi/sau condiţii noi de viaţă.
Uneori însă sentimentul de tristeţe depăşeşte limitele obişnuite şi atunci vorbim despre o tulburare, care afectează viaţa persoanei în toate domeniile: profesional, familial, relaţii interumane. Atunci când persoana respectivă nu primeşte suportul şi îngrijirea adecvată se poate ajunge chiar la sinucidere.
Tulburarile afective (Depresia, Tulburarea bipolară) sunt printre cele mai frecvente probleme din sfera psihiatrică. Un studiu realizat în Canada în iunie 2009 pe un lot de 7457 de persoane a arătat că prevalenţa depresiei a ajuns la 19,7%, o valoare mult mai mare decât estimau studiile retrospective (sursa Medscape Psychiatry).
Oamenii înţeleg motivele pentru care sunt trişti însă nu se gândesc foarte mult la asta şi nu fac vreo conexiune cu depresia. Cel mai adesea ei leagă starea lor afectivă de evenimente din prezent sau trecut.
Deoarece depresia se poate instala insidios, persoana în cauză poate avea dificultăţi în a recunoaşte gravitatea problemei cu care se confruntă şi nu accesează ajutor profesionist.

Pentru a putea recunoaşte dacă noi sau apropiaţii noştri avem sau nu o tulburare depresivă vă propunem o scala ce poate fi utilizată acasă, dar care vă poate ajuta să luaţi decizia de a căuta ajutorul unui profesionist.

În ultimele două săptămâni a fost vreunul din simptomele de mai jos prezent aproape în fiecare zi în viaţa dumneavoastră?

A. Aţi fost trist, lipsit de speranţă, descurajat, „pe fundul prăpastiei” în ultima perioadă de timp?
B. V-aţi pierdut interesul sau plăcerea pentru lucrurile importante din viaţa dumneavoastră (muncă, timp liber, hobby-uri)?

Dacă răspunsul la A sau/şi la B este „da” continuaţi să răspundeţi la întrebări, dacă nu, cel mai probabil nu aveţi o tulburare depresivă.

Vi s–a întâmplat în aproape fiecare zi din ultimele două săptămâni să:

1. Nu aveţi poftă de mâncare sau să mâncaţi prea mult?   Da   Nu
2. Aveţi insomnii?   Da   Nu
3. Dormiţi prea mult (să mergeţi seara la culcare devreme şi în cursul zilei să mai adormiţi de câteva ori)?   Da   Nu
4. Vă simţiţi fără energie, obosit sau extrem de obosit?   Da   Nu
5. Sunteţi mai puţin activ, vorbiţi mai puţin sau vă simţiţi încetinit ori neliniştit?   Da   Nu
6. Evitaţi compania altor oameni?   Da   Nu
7. V-aţi pierdut interesul sau plăcerea în ceea ce priveşte sexul sau alte activităţi plăcute?    Da   Nu
8. Aveţi dificultăţi în a vă bucura de lucrurile pozitive (apreciere, promovare, cadouri primite)?   Da   Nu
9. Aveţi sentimente de inadecvare, sunteţi foarte critic cu dumneavoastră sau aveţi o stimă de sine foarte joasă?   Da   Nu
10. Faceţi mai puţine lucruri acasă, la muncă sau la şcoală, sunteţi mai puţin eficient?   Da   Nu
11. Vă simţiţi mai puţin capabil să faceţi faţă sarcinilor de zi cu zi?   Da   Nu
12. Aveţi dficultăţi de concentrare sau să vă fie greu să luaţi decizii (chiar şi în probleme extrem de simple)?   Da   Nu

Dacă răspusul la majoritatea întrebărilor este „da” atunci, probabil, aveţi o tulburare depresivă şi ar trebui să mergeţi la un specialist. Chiar dacă numai trei din simptomele enumerate sunt prezente tot ar fi bine să aveţi o întâlnire cu un profesionist. Menţionăm însă că diagnosticul de tulburare depresivă va fi pus doar după ce sunt eliminate alte probleme de natură somatică, ce pot avea manifestări similare (ex. anemia, hipotiroidia).

Care sunt cauzele depresiei?

Explicaţiile pentru apariţia unei probleme de depresie sunt cel mai adesea acelea ale unei moşteniri genetice şi a unui dezechilibru de substanţe în creier.

Să vedem însă cum stau lucrurile conform studiilor.

În ceea ce priveşte componenta genetică există o probabilitate de 20 până la 25% ca fraţii, părinţii sau copiii unei persoane cu depresie să dezvolte la rândul lor o astfel de tulburare de-a lungul vieţii. Nu este însă obligatoriu ca problema să apară la fiecare generaţie (dacă mama are depresie, copilul nu va dezvolta neapărat o problemă asemănătoare) iar intensitatea tulburării nu este aceiaşi (simptomele pot varia în intensitate).
Deşi aceste procente sunt rezultatul unor studii, totuşi, nu putem afirma cu certitudine că influenţa este doar genetică şi că mediul în care este crescut copilul nu şi-a pus amprenta asupra stării sale de sănătate mentală. Întrebarea care se pune este: părinţii cu tulburări de dispoziţie transmit copiilor lor boala prin gene sau prin mediul în care îi cresc? Se poate ca un părinte preocupat de problemele sale şi încărcat de emoţii negative să neglijeze nevoile copilului său şi să devină un model de viaţă pentru acesta ulterior?
Studiile realizate pe gemeni şi copii adoptaţi au arătat că există o componentă genetică implicată în transmiterea tulburărilor de dispoziţie însă, un procent semnificativ îl are influenţa factorilor de mediu.

Ce pot face dacă am depresie?

Dacă avem semne de întrebare legate de prezenţa unei tulburări depresive sau dacă persoanele apropiate semnalează că ceva este în neregulă cu noi, atunci este oportun să cerem ajutorul unui specialist.
Prima vizită poate fi la medicul psihiatru care poate să spună dacă o persoană suferă sau nu de depresie, care este intensitatea suferinţei şi ce tratament medicamentos este recomandat pentru afecţiunea respectivă. Medicul va informa pacientul despre modul în care acţionează medicamentele şi despre efectele secundare ale acestora.

 

Fie că pacientul se hotărăşte sau nu să urmeze un tratament medicamentos, el are opţiunea de a merge la un psihoterapeut care să îl ajute să depăşească problema cu care se confruntă.

Metodele de intervenţie psihoterapeutică din care pacientul poate alege sunt:

 terapia cognitiv comportamentală
 terapia interpersonală
 terapia existenţialistă
 terapia centrată pe soluţii
 terapia centrată pe persoană
 intervenţia psiho-socială

Eficienţa intervenţiei cognitiv comportamentale în depresie

Studii recente arată că terapia cognitiv compotamentală este una dintre cele mai eficiente metode de intervenţie în depresie, rezultatele pozitive menţinându-se şi după terminarea programului.

Un studiu realizat de o echipă mixtă de psihologi şi psihiatri în Cluj-Napoca, pe un lot de 180 de pacienţi cu tulburare depresivă majoră, arată că medicaţia şi psihoterapia sunt la fel de eficiente la sfârşitul tratamentului dar psihoterapia este mai eficientă la şase luni de urmărire a evoluţiei pacienţilor.

 

Care sunt principiile intervenţiei terapiei cognitiv comportamentale în depresie?

Terapia cognitiv comportamentală explică apariţia depresiei prin prezenţa în gândirea pacientului a unor erori sau atitudini negative faţă de sine şi faţă de lume.

Există trei tipuri majore de erori de gândire:

1. evaluarea inadecvată – stimă de sine extrem de joasă provenită din credinţa că persoana este lipsită de importanţă şi fără valoare (exemple: „Nu sunt în stare de nimic”, „Sunt incapabil”, „Nu sunt bun de nimic”, etc)

2. viziune negativă legată de experienţa curentă de viaţă – persoanele care suferă de depresie cred că sunt incapabile să îşi atingă obiectivele şi că nu se pot bucura de viaţă (exemple: „Nimic nu mă mai bucură”, „Viaţa mea n-are nici un sens”, „Nu-mi mai place nimic”, etc)

3. pesimism – credinţa că lucrurile nu se pot schimba şi situaţia lor nu se va îmbunătăţi (exemple: „Nu cred că îmi mai revin”, „N-am ce să fac”, „Nu voi putea niciodată să ajung mai sus”, „Asta e, aşa mi-a fost dat”, „Nimic nu mă ajută, n-are rost să mai încerc”, „Lucrurile se vor înrăutăţi”, etc)

Această modalitate de raportare la sine şi lume atrage o dispoziţie depresivă care afectează viaţa şi funcţionarea persoanei. Cineva care este trist, are gânduri pesimiste legate de prezent şi viitor nu va mai face nimic pentru ca situaţia să se schimbe.

a) Lipsa chefului, tristeţe, neputinţă, vinovăţie, iritabilitate
b) Ganduri negative legate de sine, lume, viitor
c) Simptome fiziologice:
– insomnie / hipersomnie
– scăderi sau creşteri în greutate
– scăderea apetitului sexual
– dureri de cap, în piept, dureri de spate
– probleme digestive
– epuizare şi fatigabilitate

Comportament:
– scăderea interacţiunilor sociale (întâlniri cu prieteni, discuţii cu colegii, participarea la întâlnirile de familie, etc)
– scăderea comportamentelor plăcute (plimbări, ascultat muzică, citit, mişcare fizică, etc).

Terapeutul de orientare cognitiv comportamentală va ajuta pacientul să identifice gandurile negative si erorile de gandire, să îşi pună întrebări legate de cauza apariţiei acestora şi cum ar putea să le reformuleze şi să facă schimbări în comportament care vor conduce la schimbarea stării de dispoziţie. Prin intermediul psihoterapiei pacientul va putea surprinde legătura dintre gânduri, emoţii, starea fizică şi comportamente şi va dobândi abilităţile necesare pentru a-şi gestiona problemele.